Stau și mă gândesc. Chiar ne face o așa mare plăcere să mințim? Ei bine, voi vorbi despre mine. Nu, nu îmi place să mint.
Totuși, am făcut-o poate de prea multe ori. Minciuni nevinovate, însă care pe unii i-a durut. Am încercat să repar răul făcut, dar nu am reușit și nici nu voi reuși vreodată să fac asta în totalitate. M-am gândit totuși ce m-a împins sau ce mă împinge de la spate să fac asta. De curând am fost pusă într-o situație mai ciudată. Anume: trebuie să aleg între a merge undeva unde îmi doresc eu, unde nu mai pot să merg decât o dată în viață, sau să merg într-un loc unde își dorește o persoană cu care eu îmi doresc să îmi petrec timpul. Nu știu ce să fac. Ideea e că: nu e de acord să merg în acel loc, cu acele persoane. Așa că, m-am gândit să nu îi spun unde sau cu cine merg, pur și simplu să merg. Da, o minciună. De ce aș minți? (mai ales că e o persoană la care țin enorm de mult). Pur și simplu pentru că sunt conștientă că dacă aș spune adevărul ar ieși foarte nasol. De ce? Pentru că în primă fază nu i-ar conveni, s-ar supăra, iar apoi ar ține-o așa muuult și bine!
Vreau pe cât posibil să evit asta, deși sunt conștientă că nu e cea mai înțeleaptă decizie. Nu vreau să mint, dar sunt nevoită. Chiar îmi doresc să merg acolo, dar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu