joi, 23 februarie 2012

Cuvinte

            Mă gândesc cum să încep... Nu e foarte uşor ce vreau să spun, şi poate pentru unii nici nu foarte plăcut. În urma acţiunilor celor din jurul meu, am început să fiu nesigură pe mine, să cred că ceea ce ar trebui să îmi aparţină e defapt destinat unei alte persoane. Nu mai pot fi sigură de sentimentele pe care le am, se schimbă „ca vremea” din cauză că unele persoane tot încearcă să fure ceva ce nici nu le aparţine. 
            M-am săturat, sincer, de oameni care pretind că îţi sunt prieteni, că le pasă, că nu ar face niciodată nimic care să te rănească. Că îţi vor doar binele, iar atunci când vine vorba să te suţină, se abţin pentru că nu au niciun interes. Am învăţat în urma unei experienţe recente că a-ţi da sentimentele pe faţă nu e o soluţie foarte inteligentă. Chiar dacă tu te descarci pe moment, apar consecinţe. Cum ziceam mai sus, începi să crezi că acea persoană îţi  aparţine, până vine o alta care se hotărăşte că vrea exact ceea ce vrei şi tu. Poate că la început ea era acolo înaintea ta. Dar atunci când vine vorba de iubire, nu poţi pune etichetă unei persoane. Un băiat niciodată nu se va lăsa cucerit, el vrea să cucerească. Aşa că nu trebuie să te sperii de o fată care ameninţă să îţi ia ceva atâta timp cât ea încearcă să cucerească, nu va reuşi. Cu toate astea, da, sunt nesigură pe mine. De ce? Pentru că uneori anumite persoane se folosesc de emoţiile şi sentimentele noastre pentru a ne manipula. De cele mai multe ori armele sunt cuvintele. Ele îţi pot da forţă să continui, sau te fac să dai înapoi, sau  să stagnezi. Cel mai dureros e când toate acestea vin de la o persoană cu care credeai că ai încheiat orice neînţelegere, îşi spune că „îţi lasă calea liberă”, dar defapt vrea doar să cazi în plasă, ca mai apoi să îşi scoată „colţii”. Dar dacă acea persoană pretinde a-ţi fi alături şi defapt să aştepte să faci un pas greşit, cuvintele ei te vor doborî mai devreme sau mai târziu. Tu hotărăşti care cuvinte îţi dau direcţie, şi care nu. E o decizie care îţi aparţine în totalitate.
             Sunt mulţi oameni care ar dori să îţi fie în preajmă, şi alţii care aşteaptă să faci ceva greşit ca să îţi arate cât de nepotrivit a fost ceea ce ai făcut, să îţi năruie speranţele şi să se bucure de succesul care trebuia să fie al tău. Depinde de tine dacă laşi astfel de persoane să îţi năruie viaţa. Eu am hotărât azi să nu! :)

marți, 7 februarie 2012

Ce trebuie ştiut...

            Viaţa, un cuvânt complex. Ridică destule întrebări fără răspuns. Aşa e, viaţa vine fără un manual de instrucţiuni, de cele mai multe ori învăţăm din greşelile noastre sau/şi ale celor din jurul nostru. Ca să înţelegem ceva, de cele mai multe ori trebuie să ne dăm singuri cu „capul de pereţi”. 
            De multe ori ne lăsăm conduşi de sentimente precum tristeţe, dezamăgire, eşec, izolare, lipsuri, greşeli, remuşcări, regrete, resentimente. Şi unde ajungem? Într-un colţ în care suntem doar noi, „uiaţi de lume”, într-un colţ în care ne purtăm absolut singuri de grijă. Uneori avem nevoie de un astfel de „refresh”, dar dacă deja e prea des, înseamnă că avem o problemă. Noi suntem în stare să zidim şi să doborâm ziduri. Da, noi! Avem puterea să încurajăm sau să demoralizăm. Trebuie ca fiecare din noi să înţeleagă ceva. Atunci când noi spunem „Vai ce crudă e viaţa, nu merită trăită! E aşa rea cu mine! Numai lovituri îmi dă!”, nu sunt lovituri, iar viaţa nu e o persoană, nu poate fi reprezentată fizic ca să ne lovească, să fie rea sau crudă. Astea toate sunt doar epitete. Atunci când viaţa ne „loveşte”, defapt e doar o lecţie pe care o primim. Depinde de noi dacă acea lecţie se repetă sau nu. Când avem parte de un eşec, trebuie să învăţăm că pentru a avea succes trebuie să muncim mai mult, să punem mai mult suflet în ceea ce facem, sau poate nu ne-am dorit cu adevărat acel lucru. Sau, când avem parte de o dezamăgire, trecem prin acea situaţie până suntem în stare să prindem esenţialul. Esenţialul depinde de scopul fiecărei persoane în parte, acesta nu este la fel pentru toată lumea. 
            Ideea e că, trebuie ştiut că viaţa ne dă nenumărate lecţii, dacă acestea se tot repetă şi se tot repetă înseamnă că nu întelegem îndeajuns de bine ce avem de făcut mai departe. Atunci când realizăm că trebuie să schimbăm ceva la noi, înseamnă că am prins esenţialul şi putem trece la „nivelul următor”. Dar pentru acest lucru trebuie depus cel puţin un minim de efort, trebuie să ne dorim să ieşim din bula negativismului, să facem un pas mai departe şi să vedem bucuriile din spatele problemelor. Fiecare zi are ceva special în spatele măştii dure pe care, poate, ne-o arată. Nu vă lăsaţi conduşi de un impuls negativ care vă face supăraţi pe viaţă. Nu uitaţi, viaţa nu e persoană, aşa că trataţi-o ca atare! Viaţa e de multe ori aşa cum o vezi, BUNĂ sau REA, dar asta nu o face o persoană. 

luni, 6 februarie 2012

Something about friends

FRIEND...such a beautiful world. For me, friendship is the door to another world, a world who is better, colourful and easy than real life. The world is full of pretty people, but not all can be great friends.
Firstly, I think that a true friend is a gift from God. I have more than two true friends, I like to call them best friends, but in the first top is HER! My real best friend. Everytime when I need a shoulder to cry on, she's always by my side. I am really lucky to have her. I realize that if I didn't meet her, my life would be absolutely different, in a bad way. For example, when I'm very upset and my mind is full of questions without answers, she made me realize that life is more than a question without answer.
Secondly, she always support me. When I need her, she never says "I don't have time for you.". Even if she didn't have time, she made time! I like her attitude, and I appreciate that she knows me better than others. When I'm sad and I'm smiling, she knows that is something wrong, when other friends think that I'm fine.
To sum up, believe in your friendship and don't let anyone came between you and your best friend. Love without expectation!

vineri, 3 februarie 2012

Serios...doare

            Acum fix o săptămână nici nu mă gândeam că voi ajunge să scriu ce voi scrie, pentru că nu mă imaginam într-o astfel de situaţie, cel puţin nu aşa de devreme.
            Câteodată ne rănim, poate chiar fizic...şi ne întrebăm aproape imediat...„Putea fi mai rău?” Răspunsul meu e că...DA...categoric. Serios...doare atât de tare când pierzi pe cineva la care chiar ai ţinut...şi ai pierdut acea persoană fiind clar conştient/ă de orgoliul tău şi de greşeala feudală pe care o înfăptuiai. Dar nu prea îţi păsa, pentru că atunci credeai că dacă nu îţi recunoşti greşeala îi va fi mai bine. Da, şi aveai dreptate. I-a fost mai bine până ce a aflat, şi nu de la tine! Deşi mai apoi ai recunoscut. Ţi-a fost greu să treci peste orgoliul tău, şi poate niciodată nu vei avea ocazia să îi spui cum au fost lucrurile din punctul tău de vedere, de ce ai făcut ceea ce ai făcut, nu vei fi în stare să îţi recunoşti adevăratele sentimente pentru că îţi va fi frică să nu îţi întoarcă spatele...serios, doare... Poate tu ai fost cea care i-a frânt inima, sau poate...ai fost doar o jucărie a unui plan care pentru el a funţionat... Mereu va avea o altă persoană care să îi spună că tu ai greşit...dar nu e chiar aşa...fiecare a avut o parte din vină. Doare că poate niciodată nu veţi mai fi ca înainte, iar gândul ăsta te sperie...
             Ai pierdut un prieten doar pentru că nu suportai un anumit comportament, o anumită atitudine, care până la urmă nici nu te privea, şi ţi-ai dori să ştii să îi explici exact lucrurile, dar ştii că şi dacă ai avea această ocazie, te-ai pierde, şi proabil ai spune doar 2% din ceea ce ai vrea defapt să îi spui. Cu toate că se spune că timpul vindecă, nu e chiar aşa. Timpul, în schimb, adânceşte. Ştim cu toţii ce se întâmplă atunci când două persoane se opresc din a mai vorbi pentru o perioadă mai lungă de timp. Se distanţează, şi chiar dacă ajung din nou să vorbească, nu va mai fi nimic ca la început.
           Şi serios...DOARE...