Capabil de iubire

Vise din care nu înţelegem nimic, dorinţe imposibile, gânduri private...

          Mă întreb uneori...sunt doar eu cea care are vise imposibil de realizat!? Şi îmi vine imediat răspunsul: nu sunt vise mari sau vise mici, visele se numesc vise pentru că la început par imposibil de realizat. Daaaaaaaar...ale mele nu sunt doar la început...ar trebui să se întâmple un miracol pentru realizarea lor.

          Este când adorm târziu, din cauză că mă gândesc atât de mult la cum să îmi împlinesc dorinţele cele mai ciudate, cum să fac să iasă totul aşa cum vreau, deşi nu e întotdeauna cel mai bine. Mă consolez cu gândul că dacă nu va ieşi cum vreau eu, înseamnă că ceva mai bun e pe cale să se întâmple, şi nu e greşit să gândim aşa. Bineînţeles, fiecare are principiile sale după care se ghidează, dar eu sunt de părere că uneori nu se întâmplă cum vrem noi, pentru că Cineva are planuri mult mai mari cu noi. Şi aşa este. M-am gândit să scriu ceva despre Paşte, aşa că mă voi îndrepta în această direcţie. Nu e vorba despre iepuraşi pufoşi, ouă, dulciuri. E vorba despre dragostea extremă, despre jertfă şi iertare. E vorba despre UN OM care a murit în locul MEU şi AL TĂU! E vorba că nouă în ziua de azi nici nu ne mai pasă. Dacă azi ar muri cel mai bun prieten al tău pentru tine, cum te-ai simţi? Probabil ai vrea să întorci timpul să faci orice pentru el. Ai această ocazie. Poate nu a murit un om ca noi -cel mai bun prieten al tău de zi cu zi. A murit ISUS, Fiul lui Dumnezeu! E mult mai mult decât un simplu bun prieten. E cel care ne-a şters orice păcat prin Sângele Lui, Cel care a luat asupra Lui toate blestemele, şi ne-a dat în schimb binecuvântare. Noi acum putem să Îl urmăm, să trăim pentru El. Întrebarea e dacă vrem!? Deşi, din punctul meu de vedere, ar trebui. Cine în ziua de azi şi-ar da viaţa ca TU să fi iertat!? NIMENI, să fim serioşi. Şi dacă ai fi fost SINGURUL OM DE PE PĂMÂNT, Isus tot ar fi murit PENTRU TINE! Măcar asta ar trebui să ne dea de gândit. Iar noi...mai nou...ce ne gândim? Ce status să ne punem pe facebook ca să dăm bine în ochii celorlalţi, sau să îi arătăm ăleia ce tari suntem noi, să îi arătăm ăluia că am trecut peste... Nu despre asta e vorba. E vorba să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit şi ne iubeşte El! Ar trebui să ne preocupe cum să ne ajutăm unii pe alţii.

          Răbdarea e cheia succesului. Oricât de bizar, ciudat şi imposibil de realizat ţi se pare a fi un vis sau o dorinţă pe care le ai, în Mâna Lui, totul e posibil. Prin El, putem face orice! (Filipeni 4 : 13). Aşa că nu vă daţi bătuţi înainte de a încerca să vă împliniţi visul. Să vă dau un pont. Nu încercaţi singuri, încercaţi cu El! Nu vă fie teamă să apelaţi la El, El e gata să vă ajute, trebuie doar să Îi cereţi asta! :)

          

  

A fi copil e-un lucru minunat!

          Oamenii si gandurile lor, nimeni nu stie ce se ascunde in spatele zambetelor...

          Uneori imi dau seama ca a fi copil e cel mai bine. De ce? Ei bine, raspunsul e unul simplu. Cand esti copil, nu te prea intereseaza ce spun unii si ce cred. Nu iei totul personal si nu esti tentat sa te inchizi in tine atunci cand se intampla ceva ce nu iti convine. Gandurile tale nu sunt setate in a intrece pe cineva, nici de a atrage priviri sau a fi in centrul atentiei. Un copil nu cunoaste teama adevarata, face tot ce il taie capul, si nu se gandeste la consecinte. 

           Cine a zis ca "Copilul e un lucru minunat" nu se insela. Asa este. Copilul este cea mai pura fiinta. Nu numai ca investeste sentimente fara a astepta ceva in schimb, dar nu este capabil de ura. Are o inima cu o bunatate care nu cunoaste limite. Nu se opreste din drum atunci cand merge, nu se gandeste inainte de a vorbi, ci doar spune ceea ce ii vine. Chiar daca stalceste unele cuvinte, ele prind inteles, si uneori, fara sa isi dea seama, vorbele lor sunt menite sa starneasca duiosie. Copilul, in comparatie cu o persoana mai matura, se considera infantil, cu o putere mult prea mica de gandire si aprofundare. Unele persoane se considera superioare din cauza pierderii copilariei, sau consumarea ei mult prea devreme. Trecerea de la infantilitate la maturitate se face destul de dur se pare, pentru unele persoane. Uneori, adolescent fiind, incep durerile in legatura cu pierderea prietenilor. La varsta adolescentei, cea mai mare durere poate fi provocata atunci cand observi ca pentru persoanele pentru care candva erai totul, acum esti doar un pion pe masa de joc. E trist, te simti uneori ca si cum nu ai conta. Ei bine, un copil se imprieteneste mult prea usor, pentru ca nu are prejudecati. Nu se gandeste ce parere are celalalt despre el, pentru ca e prea preocupat de a se distra. Nu are timp suficient sa isi dea seama cum arata in ochii celorlalti facand anumite lucruri, si nici nu cred ca ii preocupa acest lucru. Si sincer, nici nu ar trebui.
          Nici noi, cei mai maturi, nu ar trebui sa ne preocupam de cum aratam in ochii celorlalti. Cred ca cel mai important e sa ne axam pe personalitatea noastra, sa fim absorbiti de cum sa fim noi, nu sa copiem atitudinea cuiva.