duminică, 26 august 2012

Mă doare...

Mă doare să văd cum toate persoanele la care țin ajung să se îndepărteze ușor...ușor de mine. Sau poate eu sunt cea care mă îndepărtez sau le fac pe ele să se îndepărteze. Mă doare când îmi dau seama că uneori folosesc cuvinte care îi rănesc. Mă doare când îmi dau seama că deși sunt capabilă să rănesc, nu sunt capabilă să fac suferința să dispară, sau cel puțin să o fac mai ușor de suportat.
Provoc răni altora, răni care ajung în cele din urmă să le simt și eu, pentru că atunci când îți pasă de cineva, suferința aceea ți se transmite și ție. Știu că nu e bine să îți pierzi timpul gândindu-te la ceea ce ai avut odată, dar am nevoie să fac asta. Am nevoie să îmi aduc aminte de cum era, de ceea ce eram. Am nevoie să realizez de ce am făcut atâtea persoane să se îndepărteze de mine, de ce am ales alt drum, de ce am ales să fac persoane să plângă, de ce am rănit, de ce le-am lăsat în urmă, de ce m-am schimbat și de ce le-am forțat și pe ele să se schimbe. Îmi vin în minte de multe ori întrebări la care, oricât de mult m-aș chinui, nu le pot găsi răspuns. Și în cele din urmă încetez să mai caut răspunsuri.
Nu obișnuiesc să trăiesc în trecut, dar sunt momente în care am nevoie să mă uit în spate pentru a-mi da seama cât am evoluat, ce am schimbat și ce mai am de schimbat. Am nevoie să îmi reamintesc mie însămi de unde am plecat și unde am ajuns. În calea spre evoluția unei persoane e nevoie și de acest pas. Nu trebuie să ne fie frică să ne uităm în spate. Dar doare să văd că sunt persoane alături de care am mers o bună bucată de drum, dar care, în cele din urmă, au ales alt drum. Dar știu că toate aceste dureri se vor sfârși. Deși acum doare, trebuie să găsesc puterea de a zâmbi în ciuda tuturor acestor lucruri ! :)

miercuri, 22 august 2012

Nu dăm nimic, dar așteptăm totul în schimb...

De ce avem sentimente? De ce trebuie să suferim? De ce dăm vina pe toți fără să ne vedem și partea noastră de vină? 

De ce? Pentru că dăm tot ce avem mai bun persoanelor care nu apreciază. Avem așteptări mari de la persoane care nu sunt în stare să ne ofere ceea ce așteptăm. Rănim pentru că considerăm că e singura armă de care ne putem folosi pentru a ne atinge scopurile. Plângem pentru că suferim din cauza noastră, deși nu suntem în stare să recunoaștem acest lucru. Dăm din coate și călcăm în picioare persoane doar pentru a ne atinge scopul. Nu luăm în considerare ceea ce simt cei din jurul nostru, doar pentru că noi nu simțim la fel ca ei. Ni se pare că totul ni se cuvine nouă, ne simțim superiori doar pentru că suntem mai buni într-un anumit domeniu decât ceilalți. Ne considerăm mai maturi decât cei din jurul nostru doar pentru că acționăm altfel decât ei. 
Nu suntem în stare să ne punem în locul celuilalt, dar ne așteptăm ca el să înțeleagă perfect ce se întâmplă cu noi. Nu dăm nimic, dar așteptăm totul în schimb!

vineri, 17 august 2012

Diferențe...

A fi diferit, e ceva sublim. Fiecare e unic în felul lui. Dar ce se întâmplă atunci când aceste diferențe, în loc să te apropie de o persoană, te îndepărtează? Dacă ți atât de mult la ea, iar ea ține atât de mult la tine, nu puteți fi împreună tocmai din cauză că sunteți atât de diferiți?

E normal oare ca aceste diferențe să intervină între două persoane și să le despartă? Nu ar fi mai normal ca aceste diferențe să îi apropie și să îi ajute să se completeze unul pe celălalt? Ar fi normal ca amândoi să își dorească să lupte să se apropie unul de celălalt. Și e normal să facă aceeași pași, în aceeași direcție și în același timp. Altfel, totul se pierde. Se pierd ei, își pierd entuziasmul, iubirea, timpul, speranțele și cel mai rău, se pierd unul de celălalt.

E trist când vezi atâtea cazuri în care toți le spun că se potrivesc, că le stă bine împreună...iar ei, nu fac nimic. Știu toate astea, într-un fel sau altul își doresc să fie împreună, dar nu luptă împreună, luptă fiecare pe cont propriu, rămân prieteni, dar în cele din urmă sfârșesc să lupte unul împotriva celuilalt, ajung să se rănească reciproc și le rămân doar amintirile. Amintiri care erau atât de frumoase, iar acum îi dor atât de mult, încât ar da orice să nu se fi întâmplat...

E greu când luptă fiecare în ritmul lui, doare când ești rănit și nu găsești puterea de a ierta. Cel mai bine ar fi să se pună cărțile pe față, cu riscul de a ieși la iveală adevăruri dureroase. De ce?

Pentru că adevărul te face liber! Adevărul îți dă puterea să lupți din nou, să ierți, să IUBEȘTI!

joi, 16 august 2012

Cum/când îți dai seama că iubești

Iubești atunci când, indiferent unde și ce faci, nu poți să nu te gândești măcar o secundă la acea persoană.
Iubești atunci când, indiferent de ce se întâmplă cu tine și cu acea persoană, continui să îți amintești momentele petrecute cu ea.
Iubești atunci când, indiferent cât de grav ești rănită, ierți, pentru că, decât să pierzi acea persoană, mai bine îți calci pe orgoliu.
Iubești atunci când, de fiecare dată când îi auzi numele, inima ți-o ia la galop.
Iubești atunci când nu reziști să nu vorbești despre acea persoană.

miercuri, 15 august 2012

Sentimente greu de suportat...

Sunt momente în viață când îți dorești să fi departe de toată lumea, dar aproape doar de acea persoană. Dar de cele mai multe ori, în momentele alea, acea persoană nici nu știe ce simțim, iar asta nu din cauză că noi nu știm să ne arătăm sentimentele, ci pentru că e prea ocupată cu alte persoane, evident mai importante decât noi. 
Ne doare, înghițim în sec, zâmbim fals și încercăm să trecem peste. Dar în zadar. În inima noastră nu mai e loc pentru altcineva, oricât ar lupta pentru acel loc. Cel mai tare doare atunci când acea persoană îți dă semne, iar când vrei să vezi dacă e așa cum crezi, te dă peste cap răspunsul care nu are nicio legătură cu întrebarea. Te gândești că poate e doar în capul tău, așa că faci orice să treci peste ceea ce simți. 
Din cauză că acea persoană nu știe ce simți, nu se gândește că te rănește. Își petrece timpul cu tine, se deschide în fața ta, dar nu știe ce înseamnă asta pentru tine. Iar dacă în cele din urmă își deschide ochii, tu îți amintești că nu ești acolo pentru a-i gâdila orgoliul, nu te poate avea atunci când vrea, pentru că ai fost rănită. Așa că te îndepărtezi încet, dar sigur.
Cum nu își dă nici atunci seama, lași să treacă un timp până începi din nou să te deschizi, îți pui tu din nou sentimentele pe tavă pentru că nu mai suporți să ți totul în tine (și nici nu e indicat să faci asta!), îi spui tot, și cu puțin noroc, iese bine.
Dar nu e un film, iar în viața reală, ca să iasă totul cum vrei tu, trebuie să depui o grămadă de eforturi care necesită răbdare, timp, sentimente și multă încredere. E un drum pe care dacă îți pierzi concentrarea și uiți ținta, te rătăcești și nu mai ai cale de întoarcere.

Merită riscul? Eu mi l-am asumat...

joi, 9 august 2012

Revenind în prezent

          Și sunt momente în viață în care ne pierdem, sunt persoane de care ne îndepărtăm. Sunt prieteni în care ne pierdem încrederea și în cele din urmă îi pierdem și pe ei. Cel mai dureros e atunci când pierzi un prieten din cauza orgoliului tău, din cauza fricii și din cauza mândriei peste care nu vrei să calci. 
          Trebuie să fim conștienți că fiecare persoană merită o a doua șansă. Am învățat că e important să știi să lași de la tine, că e important să fi capabil să faci primul pas chiar și atunci când te doare cel mai tare, în ciuda indiferenței celorlalți. Am învățat că dacă vrei să ajungi undeva, trebuie să lupți indiferent de circumstanțele din calea ta. Cu toate astea, am învățat că scopul nu scuză mijloacele, nu poți călca alte persoane în picioare doar de dragul de a fi tu fericit! Nu suntem animale, suntem oameni și avem nevoie de ajutor. Avem nevoie să ne conectăm unii cu alții, să formăm o legătură.
           De aceea am ales să iert. Am ales să las în urmă toate răutățile care și-au făcut drum la inima mea, dar am ales totodată să le permit să mă facă mai puternică. Nu am lăsat nimic și pe nimeni să mă doboare, dar da, am lăsat impresia că au câștigat. Până mi-am dat seama că acea atitudine era greșită. Mi-am îndreptat greșelile pe cât posibil, am acordat o a doua șansă acolo unde trebuia și am ales să mă apropi din nou de acele persoane care odată m-au rănit, pentru că mi-am dat seama că am avut și eu parte din vină, că dacă eu aveam o altă atitudine poate nu se ajungea la asta. Cu toate astea, nu am regrete, am înțeles că dacă ți cu dinții de o amintire care te rănește nu se numește avansare, se numește stat pe loc, iar astfel nu poți înainta în viață.

                 Așa că... La Revedere răni, durere, ură, gust amar, neiertare!
                          Bun Venit vindecare, bucurie, iubire, prietenie, iertare!


Învață din asta, până nu e prea târziu! 
:) G.