miercuri, 12 septembrie 2012

Momente fericite

Te îndrepți într-o direcție și totul e bine. Te gândești că meriți clipele fericite prin care treci, consideri că mergi în direcția corectă și lupți pentru ceea ce trebuie. Dar de multe ori, după una caldă vine alta rece. Primești o lovitură, te zdruncină și cazi. Îți pierzi încrederea în tine și nu mai știi ce cauți acolo. Parcă toată lumea ta dispare, se risipește. Îți dai seama că ai făcut alegeri greșite, că ai luat decizii pripite, că nu ai ascultat când trebuia, că nu ai acționat în cunoștință de cauză și că te-ai pierdut.
Mulți dintre noi, în momente ca acestea, uită că speranța moare ultima, uită cine sunt, de unde au plecat și încotro se îndreaptă. Da, am pățit și eu asta de curând. Am fost dezamăgită, trădată de propriile-mi gânduri, uitată și rănită. Am uitat să cred în mine, am uitat să mă iubesc și să sper. Și am pierdut mult, chiar dacă mi-am revenit repede. E important să ne regăsim forța de a zâmbi chiar și atunci când ne doare. Dar momente ca acestea merită savurate din plin, pentru că ele ne readuc mândria, încrederea, puterea de a continua, puterea de a iubi și de a ierta. Ne readuc dorința de a trăi viața. Nu merită să ne închidem în noi sau să fim pesimiști. Momentele fericite se întâmplă când te aștepți mai puțin.
În postarea anterioară am vorbit despre un nou început. Ei bine, un nou început se întâmplă exact în astfel de situații, în situațiile în care ești forțat să te regăsești pe tine însuți. Momente ca acestea sunt memorabile, pentru că a te descoperi pe tine e cel mai profund lucru și îți aduce noi provocări. De fiecare dată când ceva se termină, e pe cale să înceapă ceva nou. Tu faci ca acel ceva nou să fie bun sau rău, prin deciziile și alegerile pe care le faci. :)

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Are rost?

Mă întreb...se pare din ce în ce mai des...are rost să speri să se întâmple imposibilul atunci când știi că nu are să se întâmple? Mi-e greu să cred că ce a fost a fost, dar totuși... mi-e și mai greu să cred că nu se va mai putea întâmpla. E greu să vezi cum o persoană care cândva reflecta întreaga ta lume dispare și se pierde în ceață. Ai impresia că te-a luat și pe tine, te pierzi în decor. Dar adevărul e că tu nu încetezi să exiști, ci o parte din tine se schimbă, ia o altă formă, poate chiar se maturizează, dar nu dispare.
E greu să uiți, dar ce e și mai greu e să îți transformi amintirile dureroase în ceva la care să zâmbești, chiar dacă ai regrete. Părerea mea e că nu merită nimeni și nimic să verși lacrimi, mai ales ceva care cândva ți-a adus fericirea. Mai bine lasă timpul să vindece, să treacă peste acele răni și să le dea uitării. Lasă o altă persoană să se apropie de tine și să vindece acele răni adânci și atât de dureroase. Asta da, cu siguranță e posibil.
Dar are rost să speri la un nou început? Are rost să crezi că va fi bine din nou? Au rost toate astea?

Da, au rost! Au rost pentru că TU nu te-ai născut pentru a suferi! Te-ai născut pentru a iubi, a ierta, a fi fericit și a fi un motiv de fericire pentru alții! Trebuie să începem să gândim așa și să acționăm în consecință! :)