Mă întreb...se pare din ce în ce mai des...are rost să speri să se întâmple imposibilul atunci când știi că nu are să se întâmple? Mi-e greu să cred că ce a fost a fost, dar totuși... mi-e și mai greu să cred că nu se va mai putea întâmpla. E greu să vezi cum o persoană care cândva reflecta întreaga ta lume dispare și se pierde în ceață. Ai impresia că te-a luat și pe tine, te pierzi în decor. Dar adevărul e că tu nu încetezi să exiști, ci o parte din tine se schimbă, ia o altă formă, poate chiar se maturizează, dar nu dispare.
E greu să uiți, dar ce e și mai greu e să îți transformi amintirile dureroase în ceva la care să zâmbești, chiar dacă ai regrete. Părerea mea e că nu merită nimeni și nimic să verși lacrimi, mai ales ceva care cândva ți-a adus fericirea. Mai bine lasă timpul să vindece, să treacă peste acele răni și să le dea uitării. Lasă o altă persoană să se apropie de tine și să vindece acele răni adânci și atât de dureroase. Asta da, cu siguranță e posibil.
Dar are rost să speri la un nou început? Are rost să crezi că va fi bine din nou? Au rost toate astea?
Da, au rost! Au rost pentru că TU nu te-ai născut pentru a suferi! Te-ai născut pentru a iubi, a ierta, a fi fericit și a fi un motiv de fericire pentru alții! Trebuie să începem să gândim așa și să acționăm în consecință! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu