Sunt momente în viață când îți dorești să fi departe de toată lumea, dar aproape doar de acea persoană. Dar de cele mai multe ori, în momentele alea, acea persoană nici nu știe ce simțim, iar asta nu din cauză că noi nu știm să ne arătăm sentimentele, ci pentru că e prea ocupată cu alte persoane, evident mai importante decât noi.
Ne doare, înghițim în sec, zâmbim fals și încercăm să trecem peste. Dar în zadar. În inima noastră nu mai e loc pentru altcineva, oricât ar lupta pentru acel loc. Cel mai tare doare atunci când acea persoană îți dă semne, iar când vrei să vezi dacă e așa cum crezi, te dă peste cap răspunsul care nu are nicio legătură cu întrebarea. Te gândești că poate e doar în capul tău, așa că faci orice să treci peste ceea ce simți.
Din cauză că acea persoană nu știe ce simți, nu se gândește că te rănește. Își petrece timpul cu tine, se deschide în fața ta, dar nu știe ce înseamnă asta pentru tine. Iar dacă în cele din urmă își deschide ochii, tu îți amintești că nu ești acolo pentru a-i gâdila orgoliul, nu te poate avea atunci când vrea, pentru că ai fost rănită. Așa că te îndepărtezi încet, dar sigur.
Cum nu își dă nici atunci seama, lași să treacă un timp până începi din nou să te deschizi, îți pui tu din nou sentimentele pe tavă pentru că nu mai suporți să ți totul în tine (și nici nu e indicat să faci asta!), îi spui tot, și cu puțin noroc, iese bine.
Dar nu e un film, iar în viața reală, ca să iasă totul cum vrei tu, trebuie să depui o grămadă de eforturi care necesită răbdare, timp, sentimente și multă încredere. E un drum pe care dacă îți pierzi concentrarea și uiți ținta, te rătăcești și nu mai ai cale de întoarcere.
Merită riscul? Eu mi l-am asumat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu